
Suntem în era comunicării si fără
comunicare nu putem trăi!
Integrarea în societate, reușita
profesională, ca și afirmarea persoanei depind adesea de un surâs
agreabil, de o fizionomie placută.
De
aceea, în ultimii 30 de ani, ortodontia a marcat un avânt
impresionant. Imaginile din filme cu copii si tineri, cu aparate fixe sau mobile, integrati natural în mijlocul colgilor de scoala si joaca, ne-au devenit familiare.
Computerul, o prezență a acelorași ultimi ani, a ajuns o unealtă la îndemână, atât în activitatea, cât și în viața noastră. Pentru ortodonție, programele de calcul au făcut progrese, cu atât mai impresionante, cu cât, într-un domeniu ca acesta, lucrăm nu cu numere, ori obiecte, ci cu oameni.
 Misiunea site-ului este aceea de a va aduce soluții și tehnologii moderne de lucru în ortodonție, astfel că veți putea lucra asistati de computer.
Conceptia preponderent modulară a programelor moderne de calcul face și mai simplă trecerea, de la software-ul pe care îl utilizati probabil acum, la software-ul pe care vi-l oferim. Astfel puteți prelua tot ce ati dobândit în anii anteriori, iar evoluția la o nouă etapă de dezvoltare a cabinetului sau școlii dumneavoastră este mult ușurată.
PRODUSELE prezentate
sunt primele pe care vi le punem la dispoziție, iar secțiunea de RESURSE vă poate
lărgi alegerea. Pentru cunoasterea lor pe viu puteți să le instalați
si să le folosiți pentru 30 de zile, direct din secțiunea DOWNLOAD
|
 |
| |
1. SUPEROFERTA 2009
Sărbătorile de Iarnă au adus și pentru dumneavoastră la Orqual Orthalis un preț frumos: 850 euro (TVA zero)
În acest fel, solutia Orthalis acoperă - cu un singur program - Analiza cefalometrică, completată cu partea de Imagistică și comunicare, precum si partea de Gestiune - tradițională - a cabinetului (agenda zilnică, fișa clinică, statistică, finanțe și gestiune).
Din partea colectivului Ortosoft România vă urăm la acest sfârșit de an:
Sărbători fericite!
și
La mulți ani, 2010 !
2. Telecomanda KITVIEW si KITCHECK
Dacă doriți să faceți prezentări de top în KITVIEW puteți solicita telecomanda dedicată. Iar utilizatorii de INVISALIGN au la dispoziție KITCHECK (o nouă aplicație interfațată cu KITVIEW) care să le permită să sincronizeze fotografiile din dosarul pacientului cu evoluția și momentele punerii gutierelor de plastic.
|
 |